Utilitate publică, taxare, expropriere în textul Constituţiei României: comentarii asupra a două articole relevante

Nu se poate discuta despre reforma instituţională în sistemul juridic şi cel legislativ fără un studiu amplu asupra fundamentelor instituţionale ale acestor sisteme. De aceea, se impune o analiză profundă a Constituţiei ca legislaţie fundamentală a statului şi în special o analiză a modului în care este definit dreptul de proprietate privată în Constituţie. În comentariul de faţă este propusă o analiză critică a două alineate, 3 şi 1 de la articolele 44, respectiv 56 din Constituţie, care se referă implicit la dreptul de proprietate privată. După cum se va argumenta, motivaţia acestei analize critice a dreptului de proprietate privată este dată de faptul că acest drept reprezintă fundamentul celorlalte drepturi. O definiţie eronată a dreptului de proprietate privată implică definiţii contradictorii ale celorlalte drepturi, iar reformele instituţionale juridice şi legislative, bazate pe definiţii contradictorii ale drepturilor, nu servesc nici justiţiei, nici legii.

Adaugă comentariu

1 – Oricine îşi poate spune cuvântul aici fără a trebui să se înregistreze, însă comentariile vor fi moderate înainte de publicare.

2 – Vă rugăm să respectaţi următoarele reguli:
• comentariul să aibă legătură cu subiectul articolului;
• să respecte opiniile şi convingerile celorlalţi;
• să fie argumentate;
• să nu jignească, să nu fie obscene, ameninţătoare ori abuzive;
• să nu instige la ură, reacţii negative sau discriminări de orice natură;
• să nu fie repetitive, lipsite de sens sau spam.

3 – Decizia de a nu se publica un comentariu este ireversibilă. Puteţi reveni oricând cu un comentariu care să respecte regulile.


Codul de securitate
Actualizează