Comportamentul şi adaptabilitatea – noţiuni de operaţionalizat şi criterii în vederea stabilirii regimului de executare a pedepsei

Nu de puţine ori, în documentele care se întocmesc pentru persoanele ce execută o pedeapsă privativă de libertate, trebuie completate rubrici care se referă la noţiuni de genul “comportament” şi “adaptabilitate”. Ce înseamnă comportament sau adaptabilitate la mediul carceral nu este precizat nicăieri, aşadar, încercarea de a operaţionaliza cei doi termeni ar fi benefică pentru toţi cei care doresc să aibă o imagine, sper, obiectivă, asupra a ceea ce înţeleg referitor la cele două noţiuni, cei care completează aceste documente pe baza cărora, instanţele de judecată, decid aspecte semnificative legate de aceste persoane(eliberare condiţionată, întreruperea executării pedepsei, stabilirea regimului de executare etc.).

Comentarii 

 
#1 Maria 04-10-2010 20:06
Interesanta cercetare. Un domeniu de unde se pot lua multe.
Citat
 
 
#2 Qua_qua 04-10-2010 20:08
Interesant
Citat
 

Adaugă comentariu

1 – Oricine îşi poate spune cuvântul aici fără a trebui să se înregistreze, însă comentariile vor fi moderate înainte de publicare.

2 – Vă rugăm să respectaţi următoarele reguli:
• comentariul să aibă legătură cu subiectul articolului;
• să respecte opiniile şi convingerile celorlalţi;
• să fie argumentate;
• să nu jignească, să nu fie obscene, ameninţătoare ori abuzive;
• să nu instige la ură, reacţii negative sau discriminări de orice natură;
• să nu fie repetitive, lipsite de sens sau spam.

3 – Decizia de a nu se publica un comentariu este ireversibilă. Puteţi reveni oricând cu un comentariu care să respecte regulile.


Codul de securitate
Actualizează